Dansul stelelor
Într-o seară, mai mult ca oricând, stelele se grăbeau să apară pe cer. Ba chiar unele nici nu au aşteptat bine să se sfârşească ziua, că cele mai multe s-au ivit când soarele s-a şi îndreptat către apus.
Totul era o magie de nedescris, amurgul înstelat mă copleşea cu frumuseţea lui când, deodată, ceva îmi atrăgea atenţia în mod deosebit. M-am oprit lângă o buturugă să mă uit la cer. Era o luminiţă foarte grăbită să ajungă pe pământ. Acea luminiţă fermecătoare se apropia de mine şi am închis ochii de spaimă. Când i-am deschis, în faţa mea era o frumoasă zână!
Uimită de apariţia neaşteptată a prea frumoasei zâne, n-am apucat să scot nici un cuvânt. Dar ea mi-a făcut un semn discret de a o urma. Apoi, m-a luat de mână şi m-a purtat prin văzduh până sus, la stele...
Am poposit pe un norişor pufos. M-a îndemnat să privesc în jur. Ce vedeam nu-mi credeau ochilor. Stelele de lângă noi păreau foarte agitate, dar le-am văzut mişcându-se ritmic, se învârteau, împrăştiind în toate părţile raze scânteietoare, parcă într-un dans minunat, un dans al stelelor. Dacă aş fi privit de pe pământ la acest spectacol fantastic, cu siguranţă că mi s-ar fi părut ceva cu totul deosebit, o impresionantă imagine a steluţelor strălucitoare, ca într-un adevărat joc de artificii.
Am privit-o pe zâna de lângă mine şi am văzut-o zâmbind, fără să-mi spună un cuvânt. N-am vrut să stric vraja adresându-i vreo întrebare, dar i-am făcut semn că aş vrea să ajung acasă. Prin gesturi, i-am mulţumit din tot sufletul pentru spectacolul oferit.
Eram nespus de fericită. Seara aceasta a rămas ca un moment dintre cele mai frumoase pe care l-am trăit şi că oamenii au avut posibilitatea de a vedea cel mai frumos amurg văzut vreodată.
Ghiocelul
Ghiocel, clopoţel,
Vii în fiecare primăvară
Şi răsari, din nea, afară
Firav, alb şi mititel.
Tu aduci în primăvară
Aer proaspăt, încălzit,
Ploi pentru întâia oară,
Dar şi adieri de vânt.
Eşti podoaba frumuseţii,
Toţi copiii te adoră!
Şi îţi spun ca tu să ştii:
Te iubesc ca pe o soră.
Sabina-Georgiana SIMION
clasa a VIII-a A
Totul era o magie de nedescris, amurgul înstelat mă copleşea cu frumuseţea lui când, deodată, ceva îmi atrăgea atenţia în mod deosebit. M-am oprit lângă o buturugă să mă uit la cer. Era o luminiţă foarte grăbită să ajungă pe pământ. Acea luminiţă fermecătoare se apropia de mine şi am închis ochii de spaimă. Când i-am deschis, în faţa mea era o frumoasă zână!
Uimită de apariţia neaşteptată a prea frumoasei zâne, n-am apucat să scot nici un cuvânt. Dar ea mi-a făcut un semn discret de a o urma. Apoi, m-a luat de mână şi m-a purtat prin văzduh până sus, la stele...
Am poposit pe un norişor pufos. M-a îndemnat să privesc în jur. Ce vedeam nu-mi credeau ochilor. Stelele de lângă noi păreau foarte agitate, dar le-am văzut mişcându-se ritmic, se învârteau, împrăştiind în toate părţile raze scânteietoare, parcă într-un dans minunat, un dans al stelelor. Dacă aş fi privit de pe pământ la acest spectacol fantastic, cu siguranţă că mi s-ar fi părut ceva cu totul deosebit, o impresionantă imagine a steluţelor strălucitoare, ca într-un adevărat joc de artificii.
Am privit-o pe zâna de lângă mine şi am văzut-o zâmbind, fără să-mi spună un cuvânt. N-am vrut să stric vraja adresându-i vreo întrebare, dar i-am făcut semn că aş vrea să ajung acasă. Prin gesturi, i-am mulţumit din tot sufletul pentru spectacolul oferit.
Eram nespus de fericită. Seara aceasta a rămas ca un moment dintre cele mai frumoase pe care l-am trăit şi că oamenii au avut posibilitatea de a vedea cel mai frumos amurg văzut vreodată.
Andreea CUCOVEICĂ
clasa a VII-a A
clasa a VII-a A
Ghiocelul
Ghiocel, clopoţel,
Vii în fiecare primăvară
Şi răsari, din nea, afară
Firav, alb şi mititel.
Tu aduci în primăvară
Aer proaspăt, încălzit,
Ploi pentru întâia oară,
Dar şi adieri de vânt.
Eşti podoaba frumuseţii,
Toţi copiii te adoră!
Şi îţi spun ca tu să ştii:
Te iubesc ca pe o soră.
Sabina-Georgiana SIMION
clasa a VIII-a A
