Ninge

Copiii au ieşit afară. Au rămas uimiţi, pentru că totul era alb. Pe câmpuri, pe dealuri, totul era acoperit cu o zale argintie. Şi oamenii de zăpadă păreau nişte bulgări mari de argint. În timp ce copiii se jucau, seara se lăsa tot mai repede, fără ca ei să-şi dea seama de aceasta. Ei continuau să se joace şi parcă se aflau în al nouălea cer.
Pe jos parcă era aşternut un covor alb şi moale. Copiii erau plini de zăpadă ca nişte figurine din frişcă, iar casele parcă aveau căciuli albe din blană.
Iazul era îngheţat şi semăna cu o oglindă imensă, iar cerul era asemenea unui imens policandru. Pe derdeluş, copiii se dădeau cu săniuţele şi, până la poalele dealului, făceau numeroase viraje şi tumbe prin zăpada pufoasă. Oamenii aveau multă treabă în gospodăriile lor: dădeau zăpada de pe aleile troienite, hrăneau animalele în grajduri, cărau lemne pentru aţâţat focul în sobă. S-a lăsat întunericul şi copiii au plecat pe la casele lor. Mâine este o altă zi pentru joacă.
Ningea ca-n poveşti. Totul era ca o cunună de steluţe argintii, iar steluţele, mici şi albe, ca spuma laptelui. După ce ninsoarea a încetat, o linişte deplină a coborât pe pământ.

Andreea GHEORGHIU
clasa a VI-a A

Dor

Într-un colţ de cameră
Este aprins-o candelă;
Un copil cu mâini micuţe
Şi cu părul castaniu
Stă cu două pisicuţe
Ce sunt ca argintul viu.

Vocea-i este tremurândă,
Lacrimi curg din ochi şirag
Şi-n privirea lui cea blândă
Adună tot ce-i este drag.

Pe-a sa faţă se citeşte
Dorul de părinţii lui;
Mai primeşte câte-o veste,
Dar el este-al nimănui.

O poveste dureroasă
Întâlnită, cu părinţi
Plecaţi de-acasă -
Fără inimi şi nedrepţi.

Geanina CIOBANU
clasa a VII-a A