Toamna
…E frig şi ploaia bate-n geam; la fereastră, câteva vrăbiuţe zgribulite de frig se adăpostesc de ploaie sub streaşina casei… Nouri negri, ca nişte corăbii plutitoare, năvălesc pe cerul senin şi-l întunecă până-n zare, departe. Ies şi eu în faţa casei şi mă urc în cerdac. Mă uit lung spre pomii din faţa casei legănaţi de vântul aspru. Pesemne că toamna a venit, a venit cu nouri plumburii, ploi şi vânt năprasnic. Frunzele îngălbenite şi trecute de vreme se desprind de pe ramurile copacilor, zbor în aer, lăsând în urmă crengile goale.
Totul în jur e vestejit în toate culorile şi fără viaţă; acum ziua se micşorează, iar noaptea creşte şi suntem din ce în ce mai trişti… De ce? Pentru că e toamnă, natura pare tristă, melancolică, stări sufleteşti ce predomină şi în sufletele noastre. Dar şi speranţă, pentru că e frumos când vezi că natura se descotoroseşte de elementele moarte pentru ca, în primăvară, să reînvie într-un strai nou…

Mădălina COSTIN
clasa a VIII-a A
clasa a VIII-a A
Metamorfoză
Vântul cel micuţ
A crescut încă puţin
Şi-l ajută pe cel mic
Ce e neîndemânatic.
Vântul cel micuţ
A crescut şi nu mai e cum era.
Acum face ca pădurile
Să joace în hore nebune.
A devenit vântul străin,
Ce s-a trezit la realitate.
El nu mai e copilul cel bun
Care ne ajuta la toate.
Mihaela POPA
clasa a VI-a B
Toamna
Toamna trece pe câmpii,
A sosit acum în vii -
Vii cu struguri, şi frumoase,
Pomi cu fructe chiar gustoase.
Toamna ne aduce-n dar
Fructe multe pe cântar;
Fructele sunt dulci şi coapte -
Să le cumpăraţi pe toate.
La mine v-am invitat,
Cu fructe v-am îmbiat,
Flori pe masă-am aşezat,
Fructele voi le-aţi mâncat.
Alexandra MINDIRIGIU
clasa aVI-a B